Tuesday, January 29, 2008

Lupta contra comunistilor este incerta

Asa cum am mai mentionat si in alte posturi, stim ca comunistii sunt organizati si desigur ca isi completeaza rindurile cu cei din generatia mai tinara prin achizitii caracteristice vremii Uniunii Sovietice. Deci daca ai fost numit in post atunci trebuie sa impartasesti si valorile si idealurile de partid. Chestie asta amuza acum cind ne pretindem o tara democrata unde fiecare persoana trebuie sa se simta libera sa aleaga si sa-si formeze propriile convingeri fara tendinte de conformare. De fapt, acei tineri care accepta oferta tentanta a comunistilor, renunta din start la propria personalitate, la propriile idealuri luind oferta drept sansa a vietii. Acesta tactica a comunistilor este buna pentru formarea echipei, dar asa fel de echipa este foarte slaba cind isi pierde conducatorul. As crede ca comunistii nu vor putea fi inlaturati de la conducere de actuala opozitie, cu toate ca multi deja se si indoiesc de existenta ei, dar gruparea comunista va disparea singura cind va veni vremea sa decida cine preia puterea. Iata daca apar neintelegeri, atunci sa stiti ca gruparea va fi afectata, iar opozitia va trebui sa ia atitudine pentru a nu ratata asa sansa. Sa nu credeti ca acest sistem de tip sovietic va mai tine mult, pentru ca au sa se sature si ei sa se numeasca comunisti intr-o zi si au sa reformeze partidul si atunci lupta contra comunistilor in ce se va transforma? Deci lupta contra comunistilor dupa cum bine va dati seama este un scop cam incert. Avem nevoie de o lista de oameni concreti din acei comunisti care conduc toata parada. Iata asa scop l-as crede mult mai asezat decit o banala lupta contra gruparii comuniste. Restul comunistilor chiar si daca spun ca pledeaza pentru comunism, sa stiti ca majoritatea din ei sunt oameni blinzi si ascultatori si nu-si exprima numaidecit propria opinie. Ei doar sunt persoane slabe, usor influientabile si care se conforma la fel usor. Daca e asa, pai ele ar servi si democratiei, de ce sa spunem ca toti comunistii la gunoi ori jos comunstii!? Eu nu vad sens in asa declaratii. Avem nevoie de lozinci mai concrete, de ex, Jos Voronin!, ori Jos Lupu!.. si tot asa, dar inainte de asta trebuie sa cautam motive puternice ca sa fim justificati.
Peste jumate de an Voronin trebuie, probabil, sa-si anunte urmasul si miscarea lui Stepaniuc mai aproape de guvern poate sa ne dea ceva de banuit, dar inca nimic sigur, cu toate ca are sanse ca fost sef a gruparii mai ales ca tot el se ocupa de filozofia gruparii. Din cei cu mari sanse pentru presedintie din partea PCRM poate fi si Presedintele Parlamentului - Marian Lupu sau Prim-ministrul - Vasile Tarlev. Desigur ca n-o sa mai fie nici o lupta intre ei, dar va accede la presedintie cine-i mai istet sau cine-i mai devotat lui Voronin. Din toti trei, Lupu pare sa fie un pic mai neascultator, dar nu cred ca nu s-ar putea bizui pe el pentru a-l investi in functia de Presedinte. Insa atentie, toti cei mentionati pentru presedintie vor trebui ca sa se pregateasca pentru alegerile din 2013 si nu cele din 2009, pentru ca comunistii nu vor mai intruni majoritatea in parlament.

Sunday, January 27, 2008

Sustin aderarea Moldovei la Uniunea Europeana!

“Cine poate garanta existenţa veşnică acestui proiect?” Eu in general cred ca acest proiect este prima incercare in istoria Europei de a se consolida prin formarea unui spatiu comun european pe cel mai vechi continent al civilizatiei. Acest proiect nu poate fi considerat ca ceva temporar pentru ca in contextul globalizarii accelerate Europa fara a fi consolidata se va pierde printre cele mai mari puteri ale vremii asa cum sunt USA, Rusia, China si alte tari cu pondere in ultima vreme precum Brazilia sau Mexic. Deci dupa mine acest proiect este foarte bine pus la punct, este gindit si initiat la momentul potrivit. Europa este originea multor popoare dintre care de-a lungul istoriei unele au incercat ca sa transforme si sa acapareze acest mediul european insa prin cotropire asa cum a facut insasi Imperiul Roman, Imperiul Habsburgilor, Imperiul lui Napoleon si alte incercari. Deci istoria ne-a demonstrat ca toate acele incercari nu sunt viabile, asa cum s-a convins si Uniunea Sovietica, pentru ca pentru a consolida si forma un mediu peste un grup de popoare trebuie de gasit alta politica de sistem care i-ar da mai multa viata. Sistemul practic implimentat in Statele Unite pare sa defineasca mai aproape ceea ce putem numi un sistem viabil si de lunga durata, insa trebuie si sa mentionez ca are si careva carente pe care le-am putea vedea in viitor. Migrarea in masa a diferitor grupuri de persoane in Statele Unite asa cum sunt latin-americanii sau chinezii ar putea tulbura intr-o zi sistemul care ni se pare atit de ideal. Europa vrea sa formeze un mediu european pe un sistem mult mai specific care se bazeaza pe experienta proprie si experienta straina ceea ce ii va asigura destula viabilitate in viitor.
La moment trebuie sa observam ca insasi Rusia cauta un sistem prin care ar reusi sa consolideze fostele republici sovietice in jurul sau. Gigantul Chinez este o amenintare reala pentru Rusia si ea va cauta sa gaseasca pirghii si dialoguri politice din ce in ce mai profesioniste cu statele din comunitatea internationala. Deci sa fiu sincer Rusia se confrunta la moment chiar cu o dilema: pentru ca va trebui sa lupte pe mai multe fronturi pentru unitatea teritoriala si asigurarea titlului de putere geopolitica pretinsa mondiala. In primul rind putem observa lupta pe care o duce in Ucraina pentru a nu o pierde sub gravitatia NATO, pentru ca daca o pierde atunci regiunile europene ale Rusiei vor fi mai tentate sa se apropie si ele de Europa, iar partea asiatica a Rusiei este amenintata de invazia chinezilor la sud. Deci declaratiile militarilor rusi la posibile atacuri cu bomba atomica din ultima vreme nu ne poate da de inteles decit ca Rusia de teme de schimbari si a adoptat tactica de a ameninta prima inainte de a fi amenintata. Nu stim daca Rusia va avea capacitatea sa gaseasca foarte repede un sistem convenabil ei, dar ar putea cel putin sa adopte o politica mult mai matura fata de politica pe care o ducea pina acum. In primul rind ea va fi nevoita sa stinga singura toate conflictele regionale pe care le initiase inainte si sa caute un dialog mai civilizat lipsit de presiuni sau manifestari denigratoare la adresa posibililor parteneri. Pe cind Rusia mai are de lucru Europa isi poate continua politica sa de extindere spre Est - oferta destul de atragatoare pentru Moldova, Ucraina si poate chiar si Bielarus. In fine, pozitia UE pe plan international va reusi sa se consolideze mult mai rapid prin promovarea de politici profesioniste, cu toate ca nu exclud sa faca si ea careva greseli, dar nesemnificative pentru a-i ameninta unitatea.

Saturday, January 26, 2008

Suntem români si punctum!

In ultima vreme suntem martorii unor dezbateri identitare sau lingvistice de proportii, dezbatere ce poate afecta chiar si relatii interstatale. In acest rastimp simplul cetatean poate fi convins cind de un curent de opinii cind de altul incit ajunge sa nu mai creada in nimic fiind obosit de dezbateri fara rost. De fapt, asa dezbateri nu mai intereseaza cetateanul de rind demult, ei doresc sa simta ca cei de la guvernare le face traiul mai bun, iar asta asa cum nu se intimpla inca de cind am obtinut independenta ii face sa devina disperati si poate si frustrati. Si de ce ma rog aceste dezbateri au aparut tocmai acum si nu mai devreme sau mai tirziu? Buna intrebare, pe semne toate isi au timpul lor si de asta am ajuns iata si la aceasta problema de ne ride toata comunitatea europeana. Asta apare tocmai acum cind Romania a fost acceptata in comunitatea europeana, iar guvernantii se simt amenintati de Romania precum ca intervine in chestii ce submina independenta Republicii Moldova. Insa Rusia, care pastreaza arsenal si trupe militare in transnistria oare nu submina independenta Republicii Moldova? Dar oare deschiderea celor 24 sectii de votare pe teritoriul transnistriei nu tot submina statalitatea Moldovei? Deci ne putem convinge usor ca motivele invocate de presedinte sunt pur si simplu din interes.
Vreau sa remarc un moment foarte important care priveste pe comunisti: daca in 2005 pe cind inca Romania nu era in Uniunea Europeana s-a inregistrat o scadere de procent la alegeri, pai in 2009 s-ar putea inregistra o scadere de proportii mai mari. Deci exact la jumatatea celui de-al doilea mandat sta fixat inceputul anului 2007 in care a aderat Romania la UE. Acest eveniment la sigur ca ne-a remarcat si pe noi pentru a pleda mai cu forta pentru Uniunea Europeana. Scena politica din Moldova va fi marcata la fel: este posibil ca acel temp de scadere a popularitatii comunistilor la alegeri sa fie si mai pronuntat ca in 2005.
Iar ca sa lamurim problemele de mai sus eu as spune simplu ca vorbesc limba româna, pentru doar aceasta limba am invatat chiar la scoala si nu limba de stat. Insa in ceea ce priveste identitatea as spune asa cum spunea si Eminescu:
"Suntem români si punctum!"

Thursday, January 24, 2008

Echipa comunistilor

"De fapt, soluţionarea conflictului transnistrean şi suportul Rusiei ar putea să asigure victoria comuniştilor la alegerile din 2009."
Cit de mult teren nu ar pierde comunistii eu nu cred ca ei s-ar apuca sa reglementeze conflictul transnistrean asa in pripa. Cum nu ar fi ei, comunistii au mare incredere in fortele proprii si multi din ei cred ca vor cistiga alegerile in 2009 chiar si fara a solutiona acest conflict. Cunoastem care a fost si declaratia lui V. Voronin la conferinta de presa. Daca ar fi fost careva miscari sau declaratii din partea sefului statului dupa vizita sa la Moscova, atunci poate am fi putut spune ca se incearca sa se rezolve acel conflict acum pina la alegeri. De fapt comunistii vor sa para mai generosi si sunt dispusi sa piarda alegerile insa fruntea o vor tine tot sus. Asta-i felul lor de a fi si cred ca pot sa recurga la altfel de metode pentru a cistiga electorat. Cind ei se arata increzuti in fortele proprii atunci inspira incredere si alegatorilor, iar asta poate fi o noua tactica din partea lor. In fine, alegerile ei oricum nu au sa le cistige cu o majoritate si ei sunt constienti, insa cred ca puterea inca va mai fi in miinile lor cel putin un mandat atita timp cit au reusit sa-si infiltreze oamenii lor prin toate structurile de stat. Deci asta ii face sa fie asa optimisti, pentru ca ei au echipa, dar nu echipa ci o infrastructura intreaga fiind construita in primul rind de politisti, juristi si judecatori, sefi in administratiile locale, in structurile diplomatice si chiar si in partidele de opozitie. Acest front de oameni in serviciul lor nu se va distruge dupa alegerile din 2009 chiar si in caz de comunistii iau 30%. Aceasta echipa va continua sa lucreze pentru a arata neajunsurile si lipsa de profesionism ale fortelor politice aflate in exercitiul administrarii politice. Deci ei nu se vor lasa intr-o parte mai mult de un mandat dorind de a cistiga din nou majoritatea in parlament. In acest rastimp poate vor face careva schimbari de structura in partid, poate ca il vor redenumi insa cu greu vor renunta la cuvintul 'comunist'. De asta si numai de asta in 2009 chiar si de cistiga partidele de opozitie va trebui sa alegem oameni care au experienta si sa renuntam la formule: "Tinerii in politica!" ca au sa fie aruncati toti de acolo timp de un mandat. Asa deci cit nu l-as stima pe Dorin, dar oricum trebuie sa recunoasca ca are putina experienta si vrem nu vrem va trebui sa alegem oameni cu putin mai multa experienta daca dorim ca forta partidelor care sunt acum in opozitie sa nu fie anihilate din nou. Stiu ca ne va greu sa alegem, pentru ca avem o opozitie mult prea divizata si farimitata, dar trebuie sa facem o alegere buna pentru a da continuitate alegerii noastre si sa nu ne pomenim in 2013 iar cu o majoritate comunista la conducere.

Tuesday, January 15, 2008

Mihai Eminescu - geniul poeziei româneşti


"Pasiti incet, cu grija tacuta, fetzii mei
Sa nu-i calcati nici umbra, nici florile de tei..
Cel mai nascut din toti s-aline, cel mai teafar
Si-a inmuiat condeiul de-a dreptul in Luceafar!"
(Arghezi)

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi Eminovici, născută in Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.

Asăzi sărbatorim ziua in care pamîntul neamului nostru ne-a dăruit un cadou de mare valoare spiritaulă, care este darul pentru întregul popor românesc... marele nostru poet Mihai Eminescu. Creatia sa este o comoara care niciodata nu-şi va pierde din valoare şi care se transmite din generaţie în generaţie.

Eminescu - un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, supranumit şi „luceafărul poeziei româneşti”.

Moldova vs Rusia

Iata ca am mai citit in ultima vreme cite ceva din cronicile lui Ureche si ma miram cum de a fost posibil toate pe cite le povesteste si mai ales cum de a fost posibil ca tara Moldovei sa se inchine Portii Otomane sute de ani? Dar gindindu-ne la ziua de azi, pai mai as zice ca Republica Moldova, care este doar o parte a tarii Moldave istorice, a ramas la fel supusa, poate neoficial, insa de data asta de Rusia. Undeva prin presa electronica rusa am aflat despre faptul ca unii din oamenii de stiinta rusi isi fac griji pentru viitorul Rusiei si au creat si o stiinta care combina datele istorice cu matematica pentru a face preziceri. Ei sustin ca asemenea stiinta a fost interzisa pe vremea Uniunii Sovietice si precum ca cu ajutorul ei s-a prezis si caderea acestei Uniunii Sovietice. Nu sunt specialist in geopolitica, dar ma gindeam si eu cam ce ar ameninta Rusia in viitorul apropiat cind aceasta tot mai mult se intremeaza prin 'irigarea' sectorului energetic al tarilor europene? Aceasta inviorare economica a Rusiei atrage si simpatia basarabenilor, care parca s-ar afla in fata unei dileme: ce sa aleaga Rusia sau Uniunea Europeana? Asta ne spune si marea popularitate a presedintelui rus in sondajele de opinie din Moldova, care intrec chiar si popularitatea lui V. Voronin.
Ceea ce ar putea ameninta Rusia este ca teritoriile ei europene sa doreasca si ele aderarea la Uniunea Europeana. Desigur ca asta nu se poate intimpla acum cind Rusia inca este destul de saraca, dar cind economia acesteia se va mai fortifica, atunci nu este exclus ca regiunile de west sa aiba destula putere ca sa se rupa totusi. Pentru ca pina la urma totul se plateste: ca exemplu pot spune ca chiar si rezolvarea diferendului transnistrean a fost evaluat la 1.2 mlrd de dolari de niste analisti. Deci acesta tendinta a Rusiei spre crestere economica poate fi si cauza propriei crize. Trebuie sa ne reamintim ca Rusia este o federatie unde sunt tari care nu sunt macar slave. Este foarte probabil ca ele sa ceara independenta cind vor simti ca au destula forta si putere financiara ca sa-si plateasca independenta. Pentru ca ceea ce ii mai tine legati este anume saracia permanenta din aceste regiuni. Poate ca asta este si strategia Kremlinului prin care mentin teritoriile sub control. Nu este exclus ca asa politica duc si in Moldova. Din asta cauza Rusia va cauta sa restructureze comunitatea tarilor euro-asiatice pentru a-si asigura stabilitatea proprie de care are nevoie.
Insa ce perspective sunt pentru Moldova daca acesta va inregistra crestere economica in viitorul apropiat? In primul rind se maresc sansele ca aceasta sa adere la Uniunea Europeana, dar cel mai important este ca acesta crestere economica ii va da impulsul necesar ca sa se uneasca cu România. Stim cu totii ca multi cetateni romani din Romania anume din acest motiv nu sustin unirea dintre Moldova si Romania de frica ca ii va costa cam mult. Deci cresterea economica in cazul nostru va duce la reintregirea României Mari, insa cresterea economica in Federatia Rusa poate duce la desprinderea diferitor tari si regiuni din componenta ei - intr-un cuvint la destrmarea ei.

Monday, January 7, 2008

Detectorul de minciuni

Va salut cordial pe toti basarabenii cu noul an 2008! Chiar daca nu citeste nimeni blogul meu, iata ca il citesc eu si tot e inainte: asta ca si cum te-ai uita dintr-o parte la felul in care gindesti tu insuti.
Mai multe partide politice bat alarma precum ca trebuie de restabilit justitia in Moldova si se pare ca acesta va fi si mesajul electoral pentru 2009. Gindeam si eu in sinea mea ca da, intr-adevar trebuie ceva de facut, daca chiar insasi prese_dintele a recunoscut ca avem probleme cu drepturile omului. Acest sector nu trebuie doar de restabilit, ci reformat putin chiar cu metode netraditionale pentru care unii nu au imunitate.
PLDM a anuntat ca daca va ajunge la putere va trage la raspundere pe toti cei care din anul 2001, de cind au venit comunistii la guvernare, au emis si executat ordine ilegale si au avut de suferit cetatenii. Acuma stau si ma gindesc, dar cei care au incalcat legea pina in 2001 nu trebuie trasi la raspundere? Chiar daca multi au sa fie trasi la raspundere precis ca au sa li se masluiasca dosarele in asa fel ca sa se stearga pe miini si sa iasa basma curata pina la urma. Sunt cunoscute deja procese de judecata unde martorii au mintit si pe urma au recunoscut ca au facut asta pentru ai acoperi pe sefi. Si cind stim ca la judecata trebuie sa juri ca spui adevarul si numai adevarul..vai de ei ca nu stiu ce fac. Dar daca chiar si sunt atit de grosi la orbaz, pai de ce nu s-a introduce detectorul de minciuni atunci cind sunt la judecata. Eu as propune ca aceste judecati sa fie publice si sa fie un ecran mare unde sa se vada acusorul cum se misca atunci cind poatentiala 'victima' ar trebui sa raspunda la diferite intrebari. Nu am mai auzit de asa practica prin justitie in lume, dar mie mi se pare o idee buna. De ce s-ar folosi doar serviciile secrete de asa instalatii, care dupa mine le cam trece vremea si trebuie sa schimbe utilajul.
Apropo, ce-ar fi daca am cere, adica am in vedere organizatii non-guvernamentale sau institutii mass-media, si fara nevoi de judecata, dar pentru ai testa doar la incredere pe potentialii candidati la alegerile din 2009? Sau poate sa fie testati asa unii din demnitari care par mai mult persoane dubioase in politica. Ce ziceti, e buna ideea? Pentru ca pina la urma este dreptul nostru ca sa ne cunoastem liderii pentru care ne vom da votul, nu-i asa? Cit mai putem rabda sa fim manipulati de masinaria de stat, care nu face nimic decit inventeaza tot felul de politici pentru a manipula masele? Deci detectorul de minciuni trebuie sa fie in folosul nostru al cetateanului, nu doar in serviciul serviciilor secrete.
Sau chiar daca nu este posibil asa ceva de introdus in justitie, cred ca ar trebui ca macar cineva sa se apuce sa faca o emisiune pe care sa o numeasca: "Detectorul de minciuni" unde invitatul sa raspunda la intrebari si fara detectorul conectat la puls, dar si asa cu un Da/Nu. Cred ca daca moderatorul da dovada de buna organizare a intrebarilor si dindu-le intr-un temp ridicat va reusi sa faca pe potentialul viitor demnitar sa se demaste si astfel sa il cunoastem cine este.
Ei bine treaba asta cu detectorul poate va pare cam indrazneata, dar propuneti imbunatatiri ale ideii, caci mie doar asemena variante mi-au venit pina acum.
Va urez sarbatori de Craciun fericit, pentru cei ce serbeaza pe vechi, multa sanatate si multa zapada iarna asta! Dar am spus zapada ca sa fiti mai fresh, cu mai multa inspiratie ca sa schimbam lumea din jur spre mai bine!