Sunday, October 26, 2008

Perspectiva 2009

In postul anterior am calculat perspectiva PL la o participare maxima de 1660 mii de alegatori, insa participarea va fi totusi mai mica si anume de 1500 mii. Trebuie sa tinem cont de felul in care au decurs alegerile din 2007 pentru a ne face careva concluzii in privinta 2009. In 2007, asa cum am spus si in alte posturi anterioare, participarea a fost mai mica decit s-a anuntat. Respectiv numarul de voturi pentru comunisti la fel a fost mai mic. Comunistii aflindu-se deja la putere din 2001 au putut ca in 2005 sa masluiasca alegerile astfel ca sa le revina un procent frumusel, iar in 2005 am avut o participare foarte buna, pentru ca au participat 65% de potentiali alegatori si as crede ca au iesit mai mult la vot pentru a face o schimbare, pentru a-i schimba pe comunisti, insa din cauza ca nu am avut o oferta prea atragatoare aceasta participare a fost insuficienta pentru a obtine mai mult decit numarul de voturi fidele date comunistilor de fiecare data. Nu este exclus ca si acest procent de participare in 2005 sa fie putin marit, adica fraudat. Se zvonea precum ca PCRM a preluat in 2005 de la PPCD vreo 5 procente din sufragii.
In 2001 comunistii au avut aproape 800 mii de alegatori, iar in 2003 au avut aproape de 600 mii, deci in doi ani a scazut cite o suta de mii. Respectiv avind in 2003 doar 600 de mii in 2005 la fel au avut cam atita numai ca au mai fraudat alegerile si au pus cica au acumulat peste 700 de mii, insa in realitate ei avut mai putin. Acum pentru 2007 vedem ca numarul de alegatori comunisti pe tara se ridica la 400 de mii, deci si in 2009 numarul de voturi va fi aproape de 400 mii. La o participare de 1500 mii comunistii obtin undeva 27%.
AMN a participat pentru prima data de sine stator in alegerile locale din 2007 si vedem ca numarul de alegatori se ridica la 200 mii. Daca vom avea o participare de 1500 mii in alegerile din 2009 atunci procentul probabil care-l va lua va fi de doua ori mai mic decit al comunistilor adica de peste 13%. Daca sumam numarul de alegatori ai PD si PSL fuzionat in PD din 2007 atunci au 150 mii de alegatori ceea ce ar constitui 10% din sufragii pentru o participare de 1500 mii. Daca PPCD isi va pastra cei 98 mii de alegatori si in 2009 asa cum a avut in 2007 atunci ar putea trece pragul obtinind 6.5%. Paradoxal dar daca adunam numarul de alegatori PSD si PDS din 2007 fuzionati in PSD observam ca si ei obtin undeva 98 mii de voturi respectiv ar putea trece si ei pragul cu 6.5%. PL a participat in alegerile din 2007 obtinind 4.84% pe tara si primaria capitalei in turul doi cu 61%. Anterior un vice-presedinte PL spunea ca ratingul partidului a crescut cu 300%. Probabil ca acum PL are undeva 14% in sondaje. Intrucit PLDM nu a participat niciodata in alegeri imi este mai greu sa calculez acuma procentul probabil pe care-l va lua in 2009, dar dupa anumite observatii am ajuns la concluzia ca va lua max 15%. UCM este putin probabil sa poata trece in parlament pentru ca a avut rezultate reduse pina acum. Incredibil, dar s-ar parea ca vom aveam chiar 7 partide parlamentare. Deja raportul de forte se cam inclina in favoarea comunistilor daca consideram PSD, PD cit si PPCD ca sateliti pentru PCRM, pentru ca in comun aceste partide ar obtine aproape 50% ceea ce ne spune ca s-ar putea si dupa 2009 sa avem o coalitie comunista in parlament. Planurile comunistilor s-ar mai domoli daca am avea o participare mai mare de 1500 mii de alegatori. La o participare de 1660 mii PPCD si PSD ar obtine 5.9% si ar ramaine in afara parlamentului, PD ar obtine doar 9%, comunistii ar obtine 24% in alegerile din 2009 si AMN ar obtine 12%. Daca adunam acum procentul comunistilor cu cel al PD-ului au in total 33% ceea ce va fi insuficient pentru a prelua iarasi guvernarea. La o participare mai mare se pare ca partidele de opozitie sunt cele avantajate iar procentul pentru redistribuire ar creste cu 12%.

Tuesday, October 14, 2008

Perspectiva PL in 2009

Am privit aseara emisiunea "In profunzime" de Lorena BOGZA si am ramas placut surprins de prestatia lui Dorin CHIRTOACA. Daca la inceput, inca dupa alegerile din 2007, mai aveam rezerve ce tine de calitatile de lider ale tinarului primar, acum vad in el un lider incontestabil. M-a intrigat cind Dorin a spus cum ca PL in urmatorul parlament va lua majoritatea si va guverna. L-am auzit spunind asa ceva si Sergiu BOGHEAN, presedintele OTPL, in emisiunea de la EuroTV. Asta m-a motivat sa incerc sa calculez ce perspective are PL in 2009.
Vom incepe prin a face o paralela cu alte partide si evolutia lor pe scena politica. Sa luam chiar partidul comunistilor pentru ca acest partid poate fi considerat ca barometru pentru societatea noastra el fiind unul din cele mai longevive partide. Partidul comunistilor a aparut la 22 octombrie 1995 insa oficial a fost inregistrat peste jumate de an. La 22 martie 1998 acest partid avea exact 29 de luni de existenta si a obtinut 30% din sufragii. "Alianta Braghis" a aparut dupa sau poate putin inainte ca liderul ei Dumitru BRAGHIS sa devina prim-ministru la 21 decembrie 1999. In alegerile parlamentare din 25 februarie 2001 obtine 13%. Daca aceasta alianta a aparut in ianuarie 2000, atunci in februarie 2001 avea exact 13 luni de existenta si respectiv a obtinut 13% in alegeri. Observam ca ambele formatiuni au acumulat undeva cite un procent in fiecare luna de existenta.
Partidul Liberal in frunte cu dl. Mihai GHIMPU apare la 24 aprilie 2005 in urma congreslui II al Partidului Reformei care isi schimba numele in Liberal. In martie 2009 acest partid va avea 47 de luni de existenta si conform mecanismului "1% intr-o luna" PL ar putea lua maximum 47% in alegerile parlamentare din 2009. S-ar parea ca aprecierile lui Dorin precum ca PL ar putea lua o majoritate conform acestei teorii se confirma, insa trebuie sa calculam si minimul din 2009. Vom folosi metoda excluderii procentuale, dar inainte de asta trebuie sa alegem o realitate si anume ma refer la conjunctura cea mai probabila ce tine de participare in alegeri, arhitectura scenei politice cit si situatia social-economica. Sunt tot mai tentat sa cred ca situatia de azi este foarte asemanatoare cu cea din 1998 pentru ca la fel traiam o criza economica. Conform acestei realitati participarea ar putea fi de 69% cu un numar de 1660 mii de alegatori si vom rezerva 23% pentru redistribuire.
Procentul maxim pe care-l poate lua partidul comunistilor conform analizelor anterioare la o participare de 1660 mii este de 24%. AMN la o participare de 1660 mii poate lua in alegerile din 2009 undeva 12% daca tinem cont de numarul de alegatori din 2007. Conform ultimului sondaj in urmatorul parlament va intra si PLDM in frunte cu dl. Vlad FILAT. Intrucit congresul de constituire a acestui partid a fost pe 8 decembrie 2007, atunci in ziua alegerilor din martie 2009 ar avea 15 luni de existenta si respectiv ar putea lua maximum 15% din sufragii.
Daca admitem ca in parlament trec doar aceste 4 partide, atunci PL ar obtine conform calculelor 26%. Insa daca creditam PD-ul cu 9%, atunci pentru PL raman 17% - cam atit cit obtinuse in consiliu municipal in 2007. Si daca admitem ca pe linga aceste 5 formatiuni in parlament mai trece inca un partid cu 7%, atunci PL ar obtine min 10%.

Monday, October 13, 2008

pohta ce-am pohtit-o eu

Fara mare analiza putem sa ne dam seama ca PLDM a aparut pe scena politica in urma Succesului liberalilor, mai exact: indata dupa primul Succes al Partidului Liberal. Si scopul acestui PLDM, asa cum si-au dat seama si altii este ca sa absoarba sau sa diminueze PL-ul si sa obtina mai usor credit politic de la alegatori. Sau poate se gindeau si la un transfer de imagine de la PL. Probabil si-au dat seama ca la noi curentul liberal prinde, are priza la public. De asta nici PLDM nu se grabeste sa atenteze la integritatea PL, vedem ca cheama PL-ul la negocieri, discutii si spera ca vor accepta o colaborare pina la alegeri ceea ce este prea putin probabil.
Eu sa spun sincer nu cred ca PL va fuziona cu vreun partid, asa cum din 1993 pina in 2005 a existat Partidul Reformei, tot asa si PL-ul mostenitorul direct odata aparut in 2005 in urma congresului va exista zeci de ani. Si va spun, chiar daca in 2009 nu vor lua chiar asa mult acest partid este de perspectiva si perspectiva lui va fi din ce in ce mai mare daca ei vor ramane consecventi principiilor si valorilor pe care si le-au asumat. Daca sa facem o paralela atunci nici partidul comunistilor nu a preluat dintr-o data guvernarea: au avansat in 1998 cu 40 de mandate, mai apoi in 2001 cu 71 si pe urma in 2005 cu 56. Acum sunt in scadere si in 2009 vor avea si mai putine. PL insa in 2009 poate avea 40 mandate, dupa care in 2013 sa prea guvernarea. Numarul 40 este delimitator in lista PL inaintata pentru parlament, pentru ca pe acel loc sta presedintele organizatiei de tineret Boghean Sergiu.
Pe mine personal ma bucura ca vom avea mai multe partide liberale active pe scena politica, pentru ca daca sa privim asa atent atunci incepind de la europa centrala adica Cehia si Slovacia pina in europa estica - Romania si Ucraina, atunci partide liberale nu o sa prea vezi. In Romania este un PNL, care este un partid asa mai vechi, mai mult national poate, si un PD-L. Cred ca asta si a dus ca si noi sa existe partide liberale cu priza la public. Si apoi odata ce vor exista partide liberale atit in Romania cit si in Moldova asta va fi un pas foarte si foarte bun din considerentul ca noi vom putea uni spatiul romanesc din punct de vedere politic, vom avea un spatiu romanesc condus de liberali. Asta nu poate decit sa ma bucure. Poate ca incepind de la asta idea de unire sa prinda viata si daca ajung la noi liberalii ca dupa un mandat doua sa poate fi reintregit spatiul romanesc, sa fie realizat visul cel de veacuri, pohta ce-am pohtit-o eu, cum spunea si Mihai Viteazul. Sa crape comunistii de ciuda cum noi toti vom juca unirea, dar ei vor ramane la muzeu.
De fapt PL dupa cum am inteles eu nu se indentifica ca fiind un partid unionist: este partidul care lupta pentru apararea adevarului istoric si anume ce tine de limba romana, identitatea romaneasca si tot ce ne leaga de spatiul romanesc. Din punct de vedere politic cred ca este o strategie destul de corecta, pentru ca omului daca-i vobeste de unire el mare interes n-o sa manifeste si apoi deja avem experienta partidelor care s-au declarat unioniste si care au compromis cauza nationala de apropiere de Romania - primul stat romanesc. Ma bucur ca PL urmareste sa vina la conducere corect, prin tactici potrivite si nu prin manipulare si inselaciune.

De ce sa nu existe un singur partid liberal?

In primul rind PL nu o sa cada si oamenii nu vor fugi nicaieri. Daca un partid se bazeaza pe lege si nu pe ilegalitati nu are cum sa cada.

Da, am sa raspund, pentru ca abia acum inteleg de ce a aparut PLDM pe scena politica si care este scopul lui. PLDM a aparut pe scena politica ca pina la alegerile din 2009 sa poata uni prin fuziune toate partidele liberale si anume PL, PNL, PLDM si poate si AMN intr-un singur partid care sa se numeasca cel mai probabil PLDM. Iata toata publicitatea asta ca in PLDM se regasesc cei mai multi oameni de valoare si reprezinta strategia prin care sa fie convinsa populatia ca anume PLDM trebuie sa se numeasca partidul liberal unificat. Eu acest lucru deja-l intuiam cind mi-ati spus ca PNL colaboreaza cu PLDM si MAE. Deci probabil si MAE va participa la fuziune. Nu stiu ce sa zic, idea unui singur partid liberal e buna doar ca eu nu as propune ca la baza acestui partid unificat sa stea PLDM doar pentru ca acolo se afla cei mai multi oameni de valoare. Trebuie sa ne aminitim cum au fost racolati ei acolo si multe zvonuri sunt ca multi au fost cumparati, chiar si dvs ati spus ca din PNL au plecat acolo doar pentru ca acolo sunt mai multi bani. Insa, de unde vin banii acolo, iata asta trebuie sa ne preocupe, pentru ca daca din de la Est atunci este clar ca partidul liberal unificat va fi controlat de rusi. Nu voi accepta asa ceva. As accepta o asa fuziune in baza partidului Liberal (PL) dar stiu ca asta nu o va accepta nici PLDM si nici AMN.

Probabil ca pina in 2009 nu vom avea un asa partid liberal unit si cred ca nu este rau daca vor fi doua. Cind sunt doua partide liberale atunci va fi o mica concurenta intre ele si asta si le va face competitive, dar cind exista unul asta este doar un comfort la alegeri ca stii ca este cel mai usor, ai dat votul liberalilor care vor lua un procent bunicel, insa deja trebuie sa ne preocupe daca acest partid liberal unit va respecta toata promisiunile facute in campanie. Deci cel mai probabil va fi in alegerile din 2009 PL si PLDM, iar PLDM va contine si PNL si AMN. Deci va avea loc o fuziune mare si poate si MAE va merge acolo ca sa fie format un partid liberal mare, si care sa aiba structuri in toate colturile republicii si sa fie un bun concurent pentru PL in caz ca acesta nu va dori sa fuzioneze si el in PLDM.

Acum inteleg de ce PLDM inca de la inceput a devenit atit de ambitios, de ce are un asa consiliu national de mare, de ce este atit de ierarhizat. Pai, el se pregateste sa fie acel partid care sa absoarba pe toate, se pregateste sa fie liderul, adica cel mai puternic partid liberal, asa cum spuneam si anterior, ca numai unul va putea fi cel mai puternic si se pare ca PLDM se vrea a fi cel mai. Nu stiu ce sa cred acum: probabil de asta si ati fost rugata dna Pavlicenco ca atunci cind v-au chemat la protest sa veniti fata culorile de partid si numai PLDM avea pancardele lor. Probabil tot de asta nici AMN nu se prea arunca in actiuni de anvergura asa cum face PLDM. Deci toata aceasta publicitate PLDM si-o face si iese in evidenta doar pentru ca AMN si poate si PNL si-au dat acceptul ca PLDM sa iasa in evidenta si numai PL face ca le cam strica din planurile pldm-istilor de a fi primii, cei mai mediatizati si cei mai populari. Ah, da, de asta poate si au spus ca au conceptie populara, caci se vor cei mai populari. Si tot de asta poate ca si MAE se tot chinui sa schimbe nu stiu ce in statut ca pina la urma sa spuna nu mai pot sa se inregistreze cum trebuie sa ca fuzioneaza in PLDM. Da, tot pare mai clar acum. Nu stiu insa daca am dreptate in tot ce am scris aici. Daca am dreptate, atunci vom avea cel mai probabil tot 3 partide in viitorul parlament: PL, PLDM si PCRM. Ar putea intra si vreun partid patri-rodina sau ravnopravie daca va fi votat ca in 2005 de gagauzi.

Saturday, October 4, 2008

Return to innocence

Daca in 2005 am fi avut pragul electoral de 5% asa cum propusese de curind oficialul european Preşedintele APCE Luis Maria de Puig, atunci pe linga cele trei partide care au trecut in parlament ar mai fi putut trece si BEPR fiind masiv votat in autonomia gagauza. In 2009 chiar daca vom avea pragul de 6% cred ca vor intra cel putin 4 formatiuni politice. Asta va ridica putin nivelul democratiei in legislativ si poate prin 2010 se vor simti schimbari si la nivel de tara.
In 1998 au votat 1680 mii de alegatori reprezentind 69% din electorat, in 2001 au participat exact 2/3 din totalul de pe liste, adica un numar de 1600 mii sau 67%, iar in 2005 au fost 65% participind vreo 1560 mii de alegatori. Cu toate ca de obicei la alegerile parlamentare participarea este mai mare decit la alegerile locale vedem ca aceasta participare cunoaste totusi si o scadere cu 2% la fiecare scrutin. Deci in 2009 conform acestei scaderi vom avea undeva o participare de 63% ceea ce ar constitui 1500 mii de alegatori. Problema este ca in 2007 rezultatele participarii au fost foarte proaste. Daca insumam numarul de voturi atunci pentru consiliile raionale şi municipale avem un numar de undeva 1157 mii de participanti la vot sau 48%, iar pentru consiliile orăşeneşti şi săteşti avem doar 978 mii sau 41%. Din dinamica de participare vedem ca pina in 2003 diferenta dintre participarea in alegerile locale si cele parlamentare este de undeva 350 mii, deci avind in 2007 o participare de 1157 mii, atunci se confirma ca in 2009 vom avea 1500 mii de alegatori.
La alegerile repetate in capitala din decembrie 2005 au participat 22%, iar in 2007 participarea a fost de 37%, deci timp de 1 an si jumate avut loc o crestere a participarii cu 15%. Daca adunam procentul obtinut in 2007 pentru consiliile raionale cu 15%, atunci obtinem exact 63% - procentul obtinut si mai sus pentru alegerile parlamentare din 2009. Daca luam procentul obtinut in 2007 pentru consiliile orăşeneşti şi săteşti si-l adunam cu 15%, atunci obtinem 56% ceea ce ar constitui procentul minim de participare in 2009 si conform acestui procent la alegeri ar participa min. 1344 de mii de alegatori. Acest minim il putem confirma si prin alta metoda: diferenta de participare in alegerile locale din 2007 in consiliile raionale fata de cele orăşeneşti şi săteşti este de 179 mii. Deci asta reprezinta fluctuatia participarii in alegerile din 2007 si daca o adunam cu numarul alegatorilor in consiliile raionale din 2007 obtinem 1157+179=1336 de mii. Acum cunoscind extremele de participare in 2009 putem gasi fluctuatia care este de 1500-1340=160 de mii. In asa caz, maximul pentru 2009 va fi de 1500+160=1660 de mii sau 69%. Dupa cum observam in 2009 ca maxim putem avea participarea din 1998.
In 2003 diferenta dintre numarul care au votat pentru comunisti in consiliile raionale şi municipale, si cei care au votat pentru consiliile orăşeneşti şi săteşti este de 120 mii, iar aceeasi diferenta in 2007 a constat 62 mii. Fluctuatia electoratului comunist in 2003 a fost 120 mii si intr-adevar vedem ca daca la alegerile locale din 2003 in consiliile raionale şi municipale au luat 595 mii, atunci in 2005 la alegerile parlamentare au avut 595+120=715 mii de alegatori. Acum daca in 2007 aceasta fluctuatie a fost de numai 62 mii, atunci in 2009 comunistii pot obtine maxim 394+62=456 mii. Daca participarea va fi in jur de 1500 mii, atunci procentul pe care l-ar putea obtine comunistii in alegeri este de 30% - exact atit cit au obtinut in 1998. In cel mai fericit caz, daca participarea va fi de 1660 mii, atunci comunistii ar avea 27.5% cam atit cit obtinuse BMD in 2005. Ca minim de participare pentru comunisti poate servi numarul de 331 mii in alegerile din consiliile orăşeneşti şi săteşti din 2007, care la o participare de 1340 mii ar putea obtine un procent de 24.5% din sufragii, la o participare de 1500 de alegatori pe tara ar obtine 22%, iar la o participare de 1660 mii doar 20%.