Saturday, March 17, 2012

Ce-ar fi dacă am „legaliza” corupția?


Într-un interviu recent pentru Europa Liberă, emigranții moldoveni au recunoscut că atunci cînd revin acasă de peste hotare, sunt „impuși” de sistem să dea bani pentru a-și rezolva problemele. Se pare că legislația noastră și birocrația moldovenească conservă un sistem încremenit în timp care nu mai face față tempo-ului trepidant după care trăiesc moldovenii peste hotare.

Aici îmi amintesc de propria mea experientă de vara trecută cînd am fost la oficiul de stare civilă din centrul raional și a trebuit să stau o zi întreagă să tot repet doamnelor de acolo că am nevoie de un singur certificat, care să fie perfectat in regim de urgență, însă ele îmi arătau lista întocmită la ora 2 noaptea pe care, însă, eu nu figuram. Atunci aș fi fost gata să plătesc bani adăugători numai să am certitudinea că problema mea se rezolvă urgent, însă unicul lucru care mă oprea era că acei bani ar fi avut numele de „mită”.

Corupția fiind un lucru rău este evident că nu poate fi „născută” decît de alte lucruri rele, iar aceste lucruri rele care generează corupție sunt în primul rînd serviciile proaste. Moldovenii au parte de servicii proaste atît din partea funcționarilor de stat cît și din partea companiilor din mediul privat. Și atît timp cît vom avea parte de servicii de proastă calitate va exista această tendință de a da bani „adăugători” pentru a corecta acest defect și de a beneficia de servicii de o calitate mai înaltă.

Noi cu toții știm că acești bani se dau zilnic, pentru că oamenii ori vin de peste hotare și sunt în criză de timp ori au nevoie să-și perfecteze urgent actele ca să plece, iar funcționarii profită de acest lucru și nu ezită să ia bani dacă li se oferă sau singuri forțează cetățeanul să dea mită. Și dacă acești bani se dau, atunci de ce să nu „legalizăm” corupția: de ce să nu fie creat acel cadru juridic, de ce sa nu fie diversificate toate serviciile posibile astfel ca acești bani să fie plătiți în mod legal?

Contează foarte mult ca orice cetățean, care este gata să plătească mai mult ca să-și rezolve rapid problemele să știe că el continuă să se afle în cîmpul legalității și că nu riscă să fie impus de circumstanțe să devină un om corupt. Iar funcționarii de stat trebuie să învețe să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu la fel de rapid, zbuciumat și cu mult sîrg precum o fac moldovenii peste hotare.

Sursa: Europa Libera

No comments: