Friday, August 21, 2009

Putin este in deruta

Intrasem putin pe vesti.ru sa vad daca a avut loc intilnirea lui Voronin cu Medvedev la Soci si exact in acel moment am putut privi un material online in care Putin dadea indicatii. Primele impresii au fost ca vad un alt om, este un alt Putin, incerca el sa tina tonul, insa glasul oricum il trada. Este in deruta, ceva il preocupa si totodata il consuma foarte mult. Am impresia ca Rusia asteapta o criza economica dezastruoasa de care aproape ca erau siguri ca o vor evita. Ulterior am putut privi si modul in care i-a vorbit Medvedev lui Voronin la acea intilnirea la Soci, care a reusit sa-si recite discursul mai poetic un pic, mai optimist, insa nu s-a sinchisit sa recunoasca ca Rusia se confrunta serios cu criza economica. Vizita la Soci, care a fost la solicitarea lui Voronin, a fost mai mult un esec, pentru ca i-a oferit lui Voronin o incarcatura emotionala negativa destul de consistenta. Probabil de asta l-a vazut si Vlad Filat pe Voronin cam derutat cind a incercat sa-i inmine invitatia la dialog. Daca Rusia se va confrunta tot mai serios cu criza economica e posibil sa nu mai primim acel credit promis cu fast de Putin inaintea alegerilor anticipate din iulie. Iar refuzul comunistilor de a intra in dialog cu AIE seamana mai mult cu ultimele convulsii pe care le traiesc liderii comunisti pina in momentul cind vor trebui sa cedeze puterea.
Vreau sa mentionez faptul ca intrucit AIE nu a anuntat candidaturile pentru principalele functii in stat, inseamna ca in cadrul aliantei nu s-a ajuns la un numitor comun in privinta partajarii functiilor. Am impresia ca functia cea mai solicitata este cea de speaker si cred ca am intuit corect cind am spus ca Lupu ar putea sa aspire in taina la aceasta functie. Cunoastem cum inca la inceputul negocierilor chiar daca se spunea ca nu se discuta despre functii Lupu a avansat schema conform careia sa fie ales intii in functia de speaker dupa care sa fie propus la functia de Presedinte de stat. Vreau sa spun ca chestia asta trebuie analizata destul de atent, pentru ca partidele liberale PL si PLDM care au cele mai multe mandate obtinute pot si trebuie sa aspire la primele functii pe care si le aleg. Degeaba sugereaza Lupu ca functia de prim-ministru e cea mai importanta, pentru ca in modul asta se deconspira si-i cunoastem adevaratele intentii. Desigur ca e de inteles gestul sau, continuarea vectorului politic indiferent de turbulentele care au tot bintuit scena politica in ultima vreme pare sa fie creditul politic cel mai pretios, iar totodata prin votarea lui Lupu la functia de speaker de catre AIE primeste si PCRM un credit politic destul de bun, pentru ca chiar daca s-a mai declarat ca a fost o greseala ca Lupu a fost inaintat la functia de speaker in 2005, acest lucru a fost totusi o decizie politica destul de corecta daca chiar si liberalii care tot promoveaza Schimbarea ar vota un candidat propus inca cu 4 ani in urma de comunisti. Si apoi daca comunistii volens nolens ajung in opozitie tot mai mult l-ar prefera ei pe un Lupu la functia de speaker decit pe un Filat sau Ghimpu, pentru ca Lupu nu si-ar permite, sub pretexte indelung justificate, sa-i obijduiasca sau neglijeze pe comunisti mai ales pe Voronin. Eu daca sincer n-as considera ca a avut loc Schimbarea daca Lupu va fi totusi propus de AIE la functia de speaker. Aceasta functie trebuie sa apartina liberalilor si datorita faptului ca au resistat in fata tentatiei alegerii unui presedinte comunist dupa 5 aprilie. De fapt daca dezbaterea pentru partajarea functiilor principale in stat este atit de incordata, atunci trebuie sa consideram ca adevarata lupta se da acum si nu in momentul cind se va intra in dialog cu comunistii. De asta liberalii trebuie sa-l mai tempereze pe Lupu din pornirile lui catre functia de speaker, pentru ca in primul rind nu o merita reiesind din rezultatele alegerilor. Nu cred ca daca are experienta de speaker trebuie sa mergem pe idea fixa ca trebuie sa promovam adevaratii specialisti, care au deja o anumita experienta in domeniu. Functiile cheie in stat in special cea de speaker pot si trebuie sa faca exceptie de la aceasta regula. Altfel, daca pina la urma Lupu nu se lasa induplecat nu m-as mira sa accepte propunerea comunistilor de a crea o coalitie de guvernare de centru-stinga care ar putea alege presedintele fara probleme. Dar daca se intimpla si asta, atunci inseamna ca am avut dreptate cind am spus ca PD este cel de-al doile partid comunist. Sper totusi ca Lupu sa-si mentina pozitia pina la capat si sa-si accepte locul pe care-l merita in AIE. Nu cred ca daca ii va fi oferita o functie alta decit cea de speaker va fi cumva marginit. Din contra asta va inseamna detasarea definitiva de comunisti de a le servi pe post de avocat sau aparator.

2 comments:

Angy said...

Salutare,

De departe este cea mai buna schema pe care am vazut-o pana acum. Si eu cred ca batalia se da pe functia de speaker, au cam uitat toti ca Republica Moldova este un stat parlamentar si anume aici se regasesc cele mai mari avantaje si nu ma refer doar la privilegii, ci si la procedura de investire in functie.

Multa succes!

socolenco said...

Salut! Mersi pentru comentariu. Iata careva din supozitiile mele se confirma in acest articol: http://timpul.md/article/2009/08/25/3773 unde Vlad Filat si recunoaste ca nu s-a luat decizia finala in privinta functiei de speaker: „Urmează să decidem vizavi de funcţia de preşedinte al parlamentului. Comuniştii provoacă nelinişte. Trebuia să acţionăm mai rapid, să facem publice deciziile, iar acum mesajele comuniştilor ar fi fost baloane de săpun”
Mult Succes si tie!