Saturday, June 26, 2010

Alianta impetuoasă

In sfirsit si-au expus pozitia si PLDM in privinta termenului rezonabil in care urmeaza sa fie organizate alegerile anticipate. Propunerea lor este sa avem un referendum acum in vara pentru a schimba art. 78 din constitutie dupa care sa avem alegerile parlamentare in toamna concomitent cu cele prezidentiale. In primul rind apreciez faptul ca vor sa deblocam situatia si sper ca anuntarea pozitiei lor va aduce si Alianta mai aproape de o decizie comuna in ceea ce priveste evolutiile politice din tara. Intr-al doilea rind ma bucur ca PLDM este activ si ataca PL-ul, pentru ca atunci cind PLDM abia aparuse pe scena politica i-a priit sa atace PL-ul, acum insa prin asemenea actiuni nu va ajunge decit sa-si plafoneze putin din rating in favoarea PL fireste. Revenind la tema alegerilor anticipate pot sa spun ca apreciez decizia PLDM de a schimba art. 78 prin referendum doar ca termenul pentru vara nu cred ca-i prea potrivit. Sa ne amintim ca anul trecut am privat o multime de oameni de a se odihni vara prin faptul ca am avut alegeri parlamentare in iulie. Anul asta insa nu cred ca vom avea o asemenea participare la alegeri chiar daca este vorba despre un referendum. Am impresia ca multi alegatori pur si simplu vor ignora acest referendum daca va avea loc vara. Cel mai bun termen dupa mine ar fi in toamna la inceput de octombrie, adica la o luna dupa ce incep sedintele parlamentare din septembrie. Cred ca si politicienii trebuie sa se mai gindeasca la oameni, sa le creeze si un confort cit de cit, si daca anul trecut nu s-a putut, atunci macar anul asta. Acest gest ar putea stimula mai mult participarea la referendum. Dupa ce are loc referendumul numaram 4 luni si ajungem in februarie 2011 cind vom putea incepe fara probleme campania electorala pentru alegerile parlamentare.
Apropo, nu sunt de acord cu alegerea concomitenta a presedintelui cu alegerile anticipate. Cred ca avem nevoie de mai multa transparenta in toata treaba asta si din acest motiv lucrurile trebuiesc facute pe rind. Deci dupa ce vom avea alegerile parlamentare in primavara anului 2011 vor trece doua-trei luni si vom avea alegerile locale, iar dupa alegerile locale vom putea organiza in sfirsit in toamna anului 2011 si o campanie frumoasa pentru alegerea presedintelui tarii. Mai este un an si nu cred ca este prea mult si nici prea grav sa avem un presedinte interimar pina atunci. Pina la urma insa s-ar putea intimpla ca cei care se considera mari, ma refer la PLDM, sa se impuna si sa avem referendumul acum in vara. In asa caz as crede ca ar fi corect ca tot cei care se considera mari sa-si asume si responsabilitatea pentru un eventual esec. Daca in vara referendumul nu va putea fi validat din cauza participarii insuficiente, atunci cu siguranta ca nici alegerile parlamentare nu pot avea loc in toamna asa precum propune PLDM. Cred ca AIE trebuie sa ia o decizie inteligenta si inainte de a-si anunta pozitia comuna trebuie sa analizeze foarte amanuntit, dar sa tina cont in primul rind de oameni astfel ca oamenii de rind sa simta respect, dar nu sa se simta fortati sa faca jocurile politicienilor prin participarea la alegeri. Pentru asta desigur ca trebuie o cultura politica pe care clasa politica reprezentata de AIE o poate gasi daca o vor cauta intens, dar daca nu atunci vor actiona toti haotic si vor dezamagi si mai mult masele. Cred ca marea gelozie a celorlalte partide in special PD si PLDM este ca nu cumva Mihai Ghimpu sa ramana in functie si dupa eventualele alegeri parlamentare, de asta si propune PLDM ca alegerile prezidentiale sa fie organizate concomitent. Insa eu as crede ca din contra ramanerea in functie ar insemna existenta si pastrarea aliantei pentru integrare europeana de care avem nevoie cel mai mult acum. Sper ca liderii aliantei sa conlucreze impreuna pentru gasirea solutiei optime indiferent cit de mari nu ar fi tensiunile intre dinsii, pentru ca daca aceste tensiuni vor fi aruncate peste mase ma gindesc ca lucrurile s-ar putea agrava foarte mult, iar de pe urma acestor evenimente va profita nimeni altii decit comunistii.

No comments: