Monday, January 19, 2015

Rezultatul negocierilor post-electorale: scenariu prestabilit?

Au trecut mai mult de 6 săptămîni din ziua alegerilor, iar partidele pretins pro-europene așa și nu au reușit să ajungă la o înțelegere să formeze o nouă alianță de guvernare. Ceea ce mă șochează este faptul că toate dezbaterile televizate din cadrul campaniei electorale au încetat brusc chiar în ziua alegerilor! Abia dupa 3 săptămâni s-a putut organiza o dezbatere între PL, PD și PLDM. Întrebarea este: potrivit căror „modele europene” a avut loc întreruperea dezbaterilor, care sunt absolut firești într-o societate cu aspirații europene?
Cred că cei care au organizat și stabilit regulile pentru dezbaterile electorale trebuiau să stabilească astfel de reguli și pentru perioada post-electorală. Dezbaterile post-electorale dintre partidele care au trecut pragul electoral trebuie să aibă loc prin lege, dacă cu adevărat ne preocupă „obiectivul de consolidare a societăţii”. Misiunea CEC-ului nu se încheie cît timp planează riscul alegerilor anticipate; CEC-ul trebuie să gestioneze lucrurile, să creeze condiții, să stabilească dezbateri post-electorale astfel ca majoritatea parlamentară să se formeze.
În ce privește participarea la guvernare a Partidului Liberal: chiar dacă experiența de a avea în premieră un guvern minoritar ar fi benefică pentru clasa politică de la Chișinău, consider că PL trebuie să insiste să participe la guvernare. Noi trebuie să simțim că PL cu adevărat vrea să participe la formarea guvernării; nu-i vreau pe liberali să renunțe ușor. Știu că este greu să negociezi cu cei care te-au aruncat o dată de la guvernare, știu că acest gest a mai lăsat sechele, frustrări și amintiri neplăcute, dar cred că dacă dorim mai multă democrație în Republica Moldova, atunci PL trebuie să treacă peste aceste lucruri, să depășească anumite animozități și să caute un compromis. Consider că una din condițiile de bază pentru participarea PL-ului la guvernare trebuie să fie o guvernare pentru un mandat întreg de 4 ani. Ținînd cont de evenimentele din Ucraina, acum avem nevoie de stabilitate politică mai mult ca niciodată.
Iar PLDM și PD înainte de a lua anumite decizii în privința formării unei coaliții mari sau mici trebuie să vină în fața presei împreună cu PL și să discute civilizat toate acele puncte asupra cărora au poziții diferite. Mie personal mai puțin îmi pasă dacă deciziile lor vor fi consultate cu emisarii europeni sau cu cei de la Moscova: deciziile politice trebuiesc consultate cu propriul popor care le-a delegat puterea și dreptul de a conduce Republica Moldova. De aceea trebuie să iasă măcar în ultimul ceas și să discute liber care sunt acele probleme, care îi împiedică să formeze o coaliție de guvernare împreună cu PL. La aceste discuții ar trebui invitați și comuniștii.
Dacă asemenea dezbateri nu au loc și guvernarea se formează fără a ne aduce la cunoștință motivele care au stat la baza luării deciziilor, atunci vom ști cu siguranță că toate negocierile de pînă acum au fost simulate, iar scenariul pe care-l urmează a fost prestabilit cu mult timp înainte.

No comments: