Monday, October 13, 2008

pohta ce-am pohtit-o eu

Fara mare analiza putem sa ne dam seama ca PLDM a aparut pe scena politica in urma Succesului liberalilor, mai exact: indata dupa primul Succes al Partidului Liberal. Si scopul acestui PLDM, asa cum si-au dat seama si altii este ca sa absoarba sau sa diminueze PL-ul si sa obtina mai usor credit politic de la alegatori. Sau poate se gindeau si la un transfer de imagine de la PL. Probabil si-au dat seama ca la noi curentul liberal prinde, are priza la public. De asta nici PLDM nu se grabeste sa atenteze la integritatea PL, vedem ca cheama PL-ul la negocieri, discutii si spera ca vor accepta o colaborare pina la alegeri ceea ce este prea putin probabil.
Eu sa spun sincer nu cred ca PL va fuziona cu vreun partid, asa cum din 1993 pina in 2005 a existat Partidul Reformei, tot asa si PL-ul mostenitorul direct odata aparut in 2005 in urma congresului va exista zeci de ani. Si va spun, chiar daca in 2009 nu vor lua chiar asa mult acest partid este de perspectiva si perspectiva lui va fi din ce in ce mai mare daca ei vor ramane consecventi principiilor si valorilor pe care si le-au asumat. Daca sa facem o paralela atunci nici partidul comunistilor nu a preluat dintr-o data guvernarea: au avansat in 1998 cu 40 de mandate, mai apoi in 2001 cu 71 si pe urma in 2005 cu 56. Acum sunt in scadere si in 2009 vor avea si mai putine. PL insa in 2009 poate avea 40 mandate, dupa care in 2013 sa prea guvernarea. Numarul 40 este delimitator in lista PL inaintata pentru parlament, pentru ca pe acel loc sta presedintele organizatiei de tineret Boghean Sergiu.
Pe mine personal ma bucura ca vom avea mai multe partide liberale active pe scena politica, pentru ca daca sa privim asa atent atunci incepind de la europa centrala adica Cehia si Slovacia pina in europa estica - Romania si Ucraina, atunci partide liberale nu o sa prea vezi. In Romania este un PNL, care este un partid asa mai vechi, mai mult national poate, si un PD-L. Cred ca asta si a dus ca si noi sa existe partide liberale cu priza la public. Si apoi odata ce vor exista partide liberale atit in Romania cit si in Moldova asta va fi un pas foarte si foarte bun din considerentul ca noi vom putea uni spatiul romanesc din punct de vedere politic, vom avea un spatiu romanesc condus de liberali. Asta nu poate decit sa ma bucure. Poate ca incepind de la asta idea de unire sa prinda viata si daca ajung la noi liberalii ca dupa un mandat doua sa poate fi reintregit spatiul romanesc, sa fie realizat visul cel de veacuri, pohta ce-am pohtit-o eu, cum spunea si Mihai Viteazul. Sa crape comunistii de ciuda cum noi toti vom juca unirea, dar ei vor ramane la muzeu.
De fapt PL dupa cum am inteles eu nu se indentifica ca fiind un partid unionist: este partidul care lupta pentru apararea adevarului istoric si anume ce tine de limba romana, identitatea romaneasca si tot ce ne leaga de spatiul romanesc. Din punct de vedere politic cred ca este o strategie destul de corecta, pentru ca omului daca-i vobeste de unire el mare interes n-o sa manifeste si apoi deja avem experienta partidelor care s-au declarat unioniste si care au compromis cauza nationala de apropiere de Romania - primul stat romanesc. Ma bucur ca PL urmareste sa vina la conducere corect, prin tactici potrivite si nu prin manipulare si inselaciune.

No comments: