Monday, February 8, 2010

Sentimentul politic

Daca in cazul investitorilor putem vorbi despre un sentiment economic, atunci in cazul politicienilor cred ca am putea vorbi despre un sentiment politic, sentiment care ne arata predispunerea lor de a face politica, de a reforma si europeniza Republica Moldova. In AIE predomina un sentiment politic foarte pozitiv si pare foarte sigura de angajamentele pe care si le-a asumat. Maine urmeaza sa aiba loc primele consultari cu Comisia de la Venetia si vom putea afla in premiera mai multe detalii si propuneri ce tine reforma constitutionala. Acest eveniment reprezinta si un fel de midterm pina vom putea pipai o finalitate in acest sens. Deci daca se decide ca trebuie de organizat referendumul pentru aceasta cauza nobila, atunci acesta ar urma sa fie organizat peste vreo 3-4 luni, adica undeva in mai. Spun asta pentru ca unele partide din alianta dupa cum vad nu doresc graba in acest proces si poate ca asa e mai corect, insa asta nu inseamna ca trebuie s-o lungim mai mult de jumate de an. Atunci cind AIE implineste un an, aceasta trebuie sa se prezinte deja si cu niste rezultate palpabile.
In privinta alegerilor anticipate: PL continua sa pledeze pentru evitarea acestor alegeri pina parlamentul ales nu-si epuizeaza mandatul. PLDM pare sa accepte si el evitarea alegerilor, daca va fi posibil, ceea ce ma face sa cred ca exista totusi o tendinta sau poate si un interes ca aceste alegeri sa aiba loc cumva mai degraba. AMN este clar ca nu este deloc interesata de alegeri anticipate, pentru ca acestea ar scoate-o imediat de pe scena politica. Despre PD pot sa spun ca nu arata clar daca sunt sau nu interesati. Bine, cred ca cel mai bine este sa excludem termenele extreme astfel ca alegerile sa nu aiba loc nici la un an de la constituirea AIE si nici dupa 4 ani: cred ca cel mai optimal ar fi ca aceste alegeri sa aiba loc dupa 2-3 ani, adica la sfirsit de an 2011 sau in 2012. Explic de ce: pentru ca daca anul asta in primavara va avea loc acel referendum, un exercitiu electoral va fi suficient pentru anul 2010. Apoi, la anul in primavara au loc alegerile locale si nu cred ca e bine ca in 2011 sa mai existe si alegeri parlamentare, pentru ca participarea s-ar putea dovedi a fi prea mica. Iata in 2012, cind AIE cel mai probabil va avea si anumite Succese in privinta liberalizarii regimului de vize in spatiul european, cred ca va fi cel mai bun moment sa avem si alegeri parlamentare. Atmosfera mai buna ca asta nu cred ca va exista si din aceasta cauza nu va trebui sa lasam sa se consume fara sa profitam. In primavara anului 2012 se vor implini aproape 3 ani si cred ca aceasta va fi durata de viata optima pentru actuala alianta de guvernare, pentru ca iata nu stiu exact cit a durat primul guvern de alianta ADR, dar am convingerea ca actualul guvern de coalitie din partea AIE trebuie sa aiba o durata de viata care sa fie de doua ori mai mare. Un alt argument de ce nu ar fi bine ca AIE sa guverneze mai mult de 3 ani este ca dupa acest termen lucrurile merg mai mult in favoarea comunistilor: AIE trebuie sa mearga pe val, iar valul va fi, dupa cum am spus, reusita de a liberaliza regimul de vize.
Si in tabara comunistilor se observa la moment un sentiment politic bun, un fel de optimism, care se explica prin faptul ca in societate se simte o atmosfera favorabila lor, insa aceasta atmosfera este ca rezultat a 8 ani de bruiaj si propaganda comunista, iar o societate expusa unui astfel de bruiaj dupa ce nu mai este expusa bruiajului incepe singura sa emane o atmosfera de natura bruiajului. Ca sa fie mai clar: acum societatea de fapt a inceput sa se elibereze de propaganda comunista, iar aceasta atmosfera nu poate servi ca reper pentru a anticipa viitorul rezultat al comunistilor in eventuale alegeri parlamentare cu toate ca daca acestea ar avea loc anul asta in toamna, atunci i-ar favoriza mult si astfel ar reusi sa-si pastreze o buna parte din deputati de asta alegerile trebuiesc evitate chiar daca ar fi si in avantajul unor partide din AIE.

No comments: