Thursday, April 29, 2010

Eurosceptic

Se stie ca potrivit sondajelor mai mult de 70% din populatia tarii sunt pentru aderarea la UE, iar unele partide duc o politica chiar putin agresiva pentru a atinge acest deziderat. Printre aceste partide sunt si cele din AIE, care doresc o apropiere cit mai rapida de UE, doresc sa obtina cit mai repede liberalizarea regimului de vize si semnarea tratatului de liber schimb aprofundat. Desigur ca toate aceste intentii sunt de apreciat, insa chiar si cei mai inversunati promotori ai euro-intregrarii rapide sunt constienti ca lucrurile nu pot sa decurga chiar asa repede cum sunt uneori fortati sa spuna doar pentru ca astea sunt si asteptarile multora din cei care i-au votat. Pe de alta parte o apropiere rapida de UE nici nu ne este interesul nostru national, pentru ca astfel am pati ca tarile baltice, care din cauza fragilitatii economice s-au prabusit la cea mai "mica" criza financiara din ultimii ani. Dupa cum stim pe scena politica la moment nu exista practic forte politice eurosceptice, cel putin declarate, pentru ca in fapt sunt sigur ca sunt partide care doar simuleaza apropierea de UE, iar printre aceste se afla la sigur si cel al comunistilor. Cred ca trebuie sa apara un partid sau sa se distinga macar din cele existente unul care sa spuna lucrurilor pe nume in privinta sanselor noastre reale de aderare cit si sa ne vorbeasca despre impactul unei eventuale aderari rapide asupra societatii. Cred ca trebuiesc realizate studii de experti care sa explice oamenilor cum stau lucrurile, dar sa nu se imbete cu apa rece asa cum o face toata clasa politica. A reorienta vectorul spre EU nu inseamna prea mult, pentru ca oricind poate sa vina o alta guvernare, care sa-l schimbe la 180 de grade asa cum s-a intimplat in Ucraina. Schimbarea si europenizarea trebuie sa se produca in societate, adevarata metamorfoza trebuie sa se produca in interiorul tarii, pentru ca altfel actualii promotori ai euro-integrarii risca din exces de zel sa compromita cauza europeana, iar asta ar dezamagi masele si mai mult, si ca rezultat Schimbarea pentru care am pledat in 2009 s-ar transforma intr-un miraj. Avem nevoie de politicieni puternici, care sa nu spuna doar ceea ce dorim noi sa auzim, dar sa aiba curajul sa spuna asa cum stau lucrurile cu adevarat, pentru ca au fost cam toti peste hotare la intruniri cu liderii europeni si parca au venit toti optimisti, insa am impresia ca ei s-au axat doar pe ceea ce este pozitiv in relatia cu UE, insa refuza sa dea o apreciere adecvata astfel ca oamenii sa nu aiba parte de o mare deziluzie in viitor.
Azi am aflat ca presedintele interimar isi pastreaza pozitia precum ca alegerile anticipate trebuiesc evitate. Parerea mea este ca ceea ce avem noi la moment pe scena politica este o adevarata criza politica de sistem si este de inteles ca sunt forte politice in opozitie care vor sa stopeze avansarea reformelor incepute de AIE, insa liderii din AIE trebuie sa aiba curaj si sa spuna, si de data asta, cit mai transant, cum au de gind sa iasa din aceasta situatie, pentru ca cu cit mai mult se va prelungi aceasta stare de lucruri cu atit mai rau pentru AIE. Cel mai bine ar fi daca aceste alegeri anticipate ar avea loc chiar acum in plina vara, dupa data de 16 iunie cind actualul parlament este pasibil de a fi dizolvat, pentru ca Republica Moldova nu are timp pentru ragaz si vacante la mare, ci are nevoie urgent sa-si rezolve problemele interne. Cred ca acest gest va fi foarte apreciat de societate si poate ca mai putin aprobat de comunisti, insa chiar ei au fost cei care pina acum au spus ca doresc cit mai repede dizolvarea parlamentului si daca acest lucru este atit de mult dorit de catre comunisti, atunci AIE trebuie sa mearga in intimpinare si sa infrunte PCRM-ul, dar nu sa-l evite continuu, pentru ca se creaza impresia ca cei din AIE se tem de PCRM. Alegerile in vara ar impaca pe toti si totodata ar pune punct pe criza asta politica, care ne consuma atit de mult. Cred ca alianta trebuie sa aiba o mai mare determinare in ceea ce urmeaza sa faca si sa actioneze hotarit si cu mult curaj, iar alegatorii vor aprecia acest lucru sunt sigur. Curaj mult liderilor din Alianta!

No comments: