Monday, May 31, 2010

Joaca de-a opozitia

Din declaratiile lui Martian Lupu de la ultima conferinta de presa poti deduce ca PD se afla mai degraba in opozitie decit la guvernare si as spune chiar ca are un comportament exceptional pentru o formatiune de opozitie. Astfel PD vrea sa ne demonstreze ca poti sa-ti maresti rating-ul si prin aflarea aparenta in opozitie, iar coalitia de tipul AIE, unde pozitiile diferite sunt acceptate, pare sa fie conjunctura perfecta pentru o astfel de pozitionare. Asa precum electoratul aliantei mai este inca in migratie activa intre partidele care constituie AIE este evident ca nici lupta politica a acestor lideri nu a luat sfirsit inca. De fapt as crede ca pe termen mediu si lung joaca asta de-a opozitia poate intr-o oarecare masura subrezi partidul comunistilor, care sunt exclusi in felul asta din procesul politic. Am privit mai demult cind eram mic un film cu vrajitori si vrajoatoare si acolo un vrajitor asa mai bun a gasit solutia cum putem s-o invingem pe vrajitoarea cea mai rea: trebuia sa uitam ca ea mai exista! Iata cred ca asta ar fi solutia pentru comunisti, sa ne jucam de-a puterea si opozitia si ei vor disparea de la sine.
Pe termen scurt insa aceasta joaca poate avantaja pe comunisti mai ales ca suntem in pragul unor eventuale alegeri parlamentare in toamna sau primavara. In asemenea conditii pentru a fortifica AIE in cadrul actualei aliante de guvernare ar trebui sa existe o singura voce si chiar se spunea ceva mai devreme ca iata va fi instituit un post de purtator de cuvint al aliantei, insa vad ca idea este abandonata. Probabil ca tot din acest considerent, de a satisface nevoia de libertate a liderilor de alianta, care sa poata emite propriile pozitii indiferent care va fi decizia ulterioara. Se pare insa ca acest lux ar putea sa ne coste cam mult, daca alegerile vor avea loc in toamna. Alianta va cistiga mai mult daca vor adopta o pozitie mai consolidata si comuna decit daca vor prefera sa iasa fiecare cu declaratii pe cont propriu. Imi amintesc cum Filat se infuriase pe Ghimpu ca si-a schimbat pozitia de a nu mai merge la parada de la Moscova si a iesit cu o declaratie, pe care spunea ca trebuia sa o luam ca atare, in care avertiza ca si PLDM se va pronunta cind va fi cazul. Daca PLDM cumva mai considera ca a facut bine, atunci degeaba se bucura, pentru ca rezultatul comun al partidelor din AIE conteaza mai mult decit rezultatul fiecarui partid in parte. Trebuie sa ne amintim ca avem totusi o majoritate frageda in parlament si exista inca mari riscuri ca sa pierdem aceasta majoritate daca vom face greseli. De asta propun aliantei sa renunte la asa mod de manifestare chiar daca fac de ce cele mai multe ori referinta la libera exprimare. Cred ca daca este vorba despre o coalitie frageda aceasta nu are o marja prea mare de manevra si ar trebui sa se limiteze la o pozitie comuna care sa fie anuntata doar atunci cind se va ajunge la un numitor comun. Altfel joaca asta de-a opozitia a PD-ului si joaca asta de-a guvernarea a PLDM ar putea arunca toate trei partide definitiv in opozitie. Imi amintesc ca in legile lui Murphy se spunea in felul urmator: daca te joci cu ceva fiind preocupat in acelas timp sa nu-l strici, atunci pina la urma il vei strica. La moment toate partidele si-au expus pozitiile referitor la viitorul evolutiilor politice din tara: PD spune aproape amnezic, ma refer la modificarea art. 78, ca potrivit constitutiei trebuie sa avem alegeri in maxim citeva luni. PLDM spune ca guvernul poate initia un referendum constitutional si ei propun ca el sa aiba loc in vara, ca mai apoi in toamna sa avem alegeri parlamentare concomitent cu cele prezidentiale. Iar PL isi pastreaza pozitia anterioara de a schimba art. 78 astfel ca sa putem alege presedintele fara sa fie nevoie de a dizolva actualul legislativ ceea ce unii califica ca tentativa de a schimba regulile in timpul jocului. Sper ca pina la urma sa se ajunga la o pozitie comuna si de acum in colo sa nu mai fie cazul de a veni in fata noastra cu pozitii separate.

No comments: